Deseori, se poate întâmpla ca în baie să persiste un miros neplăcut vreme de mai multe zile. Cu situația aceasta deranjantă se confruntă și cei care locuiesc în apartamente, dar și cei care locuiesc la casă și dispun de fosă, așa că vă pot fi de ajutor serviciile pe care vi le poate oferi un instalator desfundare WC.

Uneori, putem identifica imediat care este cauza mirosului neplăcut din baie, dar alteori, oricâte ipoteze am formula, este foarte greu să descoperim care este cauza mirosului respingător care persistă în baie și care amenință să se răspândească în toată casa. Deja, am subliniat ceea ce este foarte important în această situație, și anume descoperirea cauzei mirosului urât. Oricâte odorizante, parfumuri și uleiuri esențiale am folosi, acestea se vor amesteca cu mirosul neplăcut, întrucât nu au puterea de a-l îndepărta complet, rezultând astfel un miros și mai straniu.

Sunt numeroase motive care stau la baza acestei neplăceri, motiv pentru care este util să aveți la îndemână datele de contact ale unui instalator desfundare WC. De multe ori, chiar toaleta poate prezenta mari probleme, așa că un instalator desfundare WC poate veni imediat cu o soluție, dar alteori cauza poate fi ascunsă.

Identificarea cauzelor mirosului neplăcut din baie  

Procesul de identificare exactă a cauzei mirosului urât din baie poate fi destul de anevoios. Adesea, cei care s-au confruntat cu această problemă spuneau că în baie miroase a mucegai, a ceva putrezit sau miroase a canalizare. Prin urmare, fiecare miros ar putea avea o varietate de cauze. Dacă ați făcut curățenie viguroasă în baie, ați apelat la clor și la alte substanțe puternice și în continuare persistă un miros respingător care invadează întreaga baie și aproape toată locuința, este clar că trebuie să apelați la serviciile unui instalator desfundare WC care poate diagnostica prin diferite mijloace cauza problemei.

De exemplu, mirosul de mucegai sau mirosul de putrezit poate proveni de la instalațiile sanitare cu defecțiuni. Poate fi vorba de o conductă fisurată, de o țeavă spartă sau de alte probleme care permit scurgerea apei, cum ar fi unele îmbinări care nu sunt fixate bine. Chiar și zonele cu probleme minore pot cauza un miros înțepător care nu poate fi eliminat prin metode convenționale. Este important să rezolvați această problemă prin contactarea unui instalator desfundare WC sau unui expert în servicii de instalații sanitare.

Pe de altă parte, trebuie să știți că o altă cauză ar putea fi dată de canalizare. Dacă apa care împiedică, de regulă, ca aceste mirosuri să se întoarcă în baie s-a uscat sau s-a scurs, atunci vă puteți confrunta cu un miros urât. Alternativ, bacteriile care s-au acumulat undeva pe canalizare se pot întoarce înapoi în rețeaua de alimentare cu apă.

Dacă scurgerile sau țevile sunt înfundate, mirosul care pătrunde în baie este deseori descris ca fiind miros de canalizare. Canalizarea și scurgerile se înfundă din cauza firelor de păr și a resturilor pe care le aruncăm în chiuvete, dușuri sau toalete. Nu puțini sunt cei care sunt nemulțumiți de faptul că în baia lor miroase tot timpul a urină. Indiferent de cât de mult curățați toaleta, mirosul nu va dispărea dacă scurgerea din spatele toaletei nu este reparată.

Localizarea problemelor sanitare din baie

După cum probabil bănuiți deja, aceste mirosuri neplăcute care ne invadează baia nu sunt doar simple mirosuri, ci sunt semne ale unor probleme potențial grave. Mirosul respingător din baie ar putea să vină din țevile care nu se află la vedere, ar putea veni din pereți din cauza unei scurgeri sau ar putea fi cauzate de o varietate de alte probleme. Indiferent care este cauza, cea mai bună soluție este să contactați un instalator desfundare WC care poate diagnostica cauzele problemei prin intermediul mai multor metode.

Nu este deloc recomandat să acționați pe cont propriu, tocmai pentru a nu cauza mai multe stricăciuni, dar și din motive igienice. Scurgerile minore pot fi reparate temporar cu ajutorul unui material de etanșare sau cu un adeziv puternic, dar pe termen lung, aceste scurgeri vor solicita din nou o atenție mai detaliată. Scurgerile minore pot indica un blocaj pe linia de instalații, cauzând astfel o acumulare de presiune, dar totodată pot indica că unele segmente din instalație trebuie înlocuite.

Canalizarea înfundată cauzează în toate cazurile un miros de canal, iar cauza blocajului trebuie să fie descoperită cât mai repede. Dacă dopul din canalizare nu este cauzat de o acumulare de păr și alte resturi, este foarte probabil ca instalațiile sanitare mai mari să aibă o fisură care trebuie reparată. Dacă fisura este cauzată de uzură, problema se rezolvă cu ușurință. În schimb, dacă fisura este cauzată de o rozătoare, aveți de-a face cu probleme mai mari.

Mai trebuie menționate și scurgerile din toaletă și din jurul toaletei. În general, sistemele de toaletă au multe sigilii care sunt predispuse la uzură și oricare dintre acestea ar putea cauza miros de urină dacă nu sunt aplicate corespunzător.

Care este soluția pentru problemele sanitare din baie?

Canalizarea înfundată, scurgerile, mirosul de mucegai, daunele cauzate de rozătoare și toate celelalte probleme care țin de instalația sanitară din baie prezinte o serie de semne care contribuie la identificarea lor.  Dumneavoastră sunteți cei care cunoașteți cel mai bine baia, cum miroase în mod obișnuit și cum arată, așa că la o evaluare atentă, puteți depista toate semnele, chiar și pe cele mai minore, care pot indica o problemă mai gravă.

Lucrările de reparație vor putea fi efectuate și mai repede dacă veți putea oferi cât mai multe detalii referitoare la aspectul băii, la cât de vechi sunt bateriile și obiectele sanitare sau dacă temperatura din baie a suferit unele schimbări.

Ce puteți face pe cont propriu?

În primul rând, v-ar fi de folos câteva unelte de bază și un kit de reparații de urgență. Dacă ați localizat corect scurgerea, puteți să realizați o reparație temporară pentru a preveni deteriorarea până când va sosi la fața locului un instalator desfundare WC. Înainte de a trece la treabă, este indicat să aveți la îndemână câteva prosoape și o găleată. Reparațiile temporare pe care le puteți face cu adezivi din comerț și cu câteva unelte de bază au rolul de a limita daunele, dar nu sunt eficiente pe termen lung.

Dacă vă confruntați cu o scurgere înfundată, fie că vorbim de o toaletă, de o chiuvetă, de duș sau cadă, este foarte important să nu apelați la substanțe chimice de curățare din comerț. Aceste amestecuri de substanțe care se vând sub formă de lichide sau granule, sunt mult prea corozive și pot deteriora rapid un întreg sistem sanitar, emanând în același timp un miros toxic, foarte periculos. Nu este indicat nici amestecul de bicarbonat de sodiu și oțet pentru desfundarea scurgerilor. Deși este un amestec mai blând și mai puțin coroziv, nu are puterea de a îndepărta un dop care s-a format în canalizare.

Mai apoi, multe persoane au în casă o sârmă încovoiată, numită șarpe pentru desfundarea scurgerilor, însă această sârmă poate zgâria sistemul de scurgere, conducând la reparații și mai costisitoare și deranj mult mai mare. Este recomandat să apelați la un instalator desfundare WC care poate diagnostica corect problema și poate veni cu cele mai potrivite soluții.

În situația în care simțiți un miros de canalizare în baia dumneavoastră, încercați să curățați cât mai temeinic fiecare obiect sanitar și în zonele-cheie, cum ar fi dușul sau cada, chiuveta, bideul și toaleta. Verificați scurgerile, sifonul și toate bateriile. Încercați să observați dacă mirosul neplăcut invadează baia în momentul în care folosiți o anumită baterie. Verificați apoi scurgerile din toată casa, iar dacă locuiți la casă, ieșiți în curte și vedeți dacă există porțiuni unde băltește apa pe peluză sau pe poteci sau dacă există pete umede.

Tot în cazul în care locuiți la casă și dețineți o grădină, este posibil ca în zona canalizării, rădăcinile plantelor să se fi extins prea mult, cuprinzând canalizarea și deteriorând-o. Încercați să vă dați seama dacă se aud sunete neobișnuite care provin din interiorul pereților sau din anumite zone din baie. Dacă auziți sunete, cum ar fi trosnituri sau picături de apă, pe care nu le auziți în mod obișnuit, atunci sursa problemei poate fi găsită și remediată mai rapid.

Ce presupun serviciile oferite de un instalator?

Indiferent de problema cu care vă confruntați, se recomandă să apelați la serviciile unui instalator desfundare WC atât pentru remedierea corectă a problemei, dar și pentru a vă asigura că o bună perioadă de timp nu veți mai avea de-a face cu astfel de neplăceri. În plus, multe probleme legate de instalațiile sanitare nu pot fi rezolvate fără investigații minuțioase, fără o serie de teste și fără utilizarea unor instrumente speciale.

În general, un instalator desfundare WC va examina scurgerile și întreg sistemul sanitar pentru a depista dacă există o fisură sau o acumulare de presiune. În funcție de problemele depistate, pot fi necesare reparații de mare amploare sau chiar înlocuirea unor țevi sau obiecte sanitare. Nu este o idee bună să încercați să faceți astfel de reparații pe cont propriu pentru că, în primul rând, reparațiile la nivelul sistemului sanitar implică numeroase bacterii care pot avea un impact major asupra sănătății.

Un instalator desfundare WC dispune de tot echipamentul necesar pentru a rezolva problema fără să există implicații asupra sănătății și asupra mediului. Dacă instalatorul este de părere că vă confruntați cu o canalizare înfundată, va efectua o serie de teste pentru localizarea sursei. Fără această intervenție profesională, ați putea sparge în zadar pereții sau, și mai rău, ați putea să săpați în grădină în căutarea problemei, fără să fie cu adevărat nevoie.

Cu ajutorul instrumentelor potrivite și a unei evaluări corecte, un instalator desfundare WC poate depista scurgerile, fisurile și dopurile din canalizare fără să creeze daune suplimentare. De asemenea, va verifica fiecare garnitură pentru a depista eventualele deteriorări sau greșeli de montare.

În general, cel mai bun lucru pe care îl puteți face atunci când simțiți mirosuri neplăcute și persistente în baie, este să examinați cu atenție toate obiectele sanitare, scurgerile și bateriile, să verificați dacă există pete de apă sau dacă se aud sunete neobișnuite și să apelați la serviciile sanitare profesionale oferite de un instalator desfundare WC, astfel încât să beneficiați cât mai repede de o soluție eficientă și durabilă și să vă redobândiți confortul.